fbpx

In cat timp poti invata Programare, porning de la zero?


Transcript video:

O întrebare pe care o primesc foarte des din partea voastră este Ramon:” în cât timp pot să învăț programare?” 

Răspunsul meu este mereu” depinde”, depinde de mai multi factori.

 Ei bine în acest video vreau să îți ofer perspectiva mea și câțiva factori pe care să îi ai în vedere în momentul în care decizi să te apuci de programare.

Ei bine, înainte de a îți da acesti factori, aceste lucruri pe care să le ai în vedere, hai să ne gândim, mai întai, ce înseamnă să cunoști programare.

 În opinia mea cunoști programare în momentul în care fie tu și o echipă în care te afli identifici o problem, acea problemă fie tu, fie echipa din care faci parte, veniți împreună cu soluție, iar tu ești capabil să transpui soluția, un cod, care acel cod să fie executat de către calculatoare, iar calculatoarele se rezolve acea problemă.

 Practic programarea este ca și cum ai vorbi o limbă o limbă străină, este exact același lucru, ai un gând în minte și tu pur și simplu îl spui într-un anumit mod.

 Ei bine practic tu asta faci, tu în momentul în care gasesti soluția la o problem, pentru că asta fac it-stii, it-stii identifică anumite probleme și vin cu soluții pe care calculatoarele să poată să le prelucreze, să rezolve acele probleme, iar noi ca it-sti asta facem traducem soluția din gând, din o soluție reală, umană să zicem, în tr un cod pe care mașinile să îl poata executa, astfel încât sa rezolve problema cu care ne am confruntat în ițial. 

Când ești capabil să faci acest lucru, într un mod fluent, atunci poți să spui că cunoști programare.

Pentru a ajunge acolo și pentru a nu rămâne blocati în ideea de” care limbaj de programare este mai bun”, ” cu care să încep” , ” ce să fac”, hai să vedem ,înainte de toate, pentru a determina în  cât timp poți să înveți programare ,hai să vedem de ce ai nevoie ca să înveți programare care ar fi un aspect important pe care să îl ai în vedere și aici nu mă refer la laptopuri, nu mă refer la în strumente de lucru, nu mă refer la id uri, la framework uri nu la asta mă refer,ci înainte de a te pune la masă să zic așa și să începi să înveți programare, în  opinia mea trebuie să știi care este motivul pentru care tu vrei să înveți programare.

 Dacă vrei să înveți un lucru în tr- un mod accelerat, dacă vrei să ai energie constantă motivație și să vii în fiecare zi și să faci lucruri noi, ai nevoie de un scop, ai nevoie de un „de ce”.

In primul și în primul rând trebuie să îți clarifici „de ce vreau eu să învăț programare”, dacă e doar pentru bani sincer să fiu bani poți să câștigi în mai multe moduri, nu trebuie neapărat să înveți programare sau să în tri în IT ca să câștigi bani, nu ti-as recomanda că ăsta să fie motivul pentru care ești aici și pentru care urmărești acest video, dar dacă te gândești la faptul că „ok, eu am un hobby, sunt pasionat de ceva, sunt curios de o anumită arie din viața mea”, poate ești curios de agricultură, poate ești curios de mașini poate ești curios de Univers, de lume, de tot felul ,apă, nu contează ceva ce nu are legătură cu tehnologia, dacă tu ești curios de ceva, de fotbal, de orice altceva și vii cu tehnologia și cu ajutorul tehnologiei explorezi mai mult acel lucru ghici ce? programarea sau orice domeniu ce ține de tehnologie o să le înveți extraordinar de rapid și extraordinar de simplu până la urmă, dacă tu îți combini un în teres pe care îl ai, un hobby cu tehnologia,in cazul ăsta cu programarea o să ajungi să creezi, o să ajungi să explorezi, o să ajungi din ce în ce mai curios și din ce în ce mai pasionat, iar asta te va duce să în ovezi, să creezi lucruri noi și să înveți mult mai repede.

Cu alte cuvinte, ai nevoie de un scop care să îți ofere energie, astfel încât, tu în momentul în care decizi că vrei să înveți programare să nu doar înveți astăzi, mâine, poimâine iar apoi săptămâna următoare să zici „acuma nu am chef lasă că mă apuc mai târziu”, ” acuma nu am chef lasă că mă apuc altădată”, ” azi e duminică, astăzi e sâmbătă, astăzi vreau să mă relaxez, vreau să stau cu copiii, azi nu am chef că am lucrat prea mult” și nu o să mai în tervină toate aceste scuze, pentru că știi foarte clar de ce faci acel lucru.

 Asta este în  opinia mea cel mai important lucru și asta este important să îți clarifici pentru tine ” De ce vreau să învăț programare?”,vreau să învăț programare pentru că vreau să explorez mai mult din pasiunea mea sau din în teresul meu, vreau să îmi găsesc pasiunea, vreau în momentul de față da să câștig și mai bine, vreau să cresc în carieră și, în același timp, mă gândesc că vreau să fac parte dintr-un domeniu care schimbă lumea, care are un impact fantastic în lumea de astăzi, prin tehnologie fac acest lucru, pentru că vreau multă siguranță pentru mine, vreau un job stabil, vreau un anumit nivel financiar, vreau să contribui mai mult și vreau să creez lucruri foarte mișto cu ajutorul programării și cu ajutorul tehnologiei.

Dacă astea sunt câteva argumente care: “uite băiatul ăsta mi a dat o perspectivă noua, chiar îmi place”, atunci te în vit să te gândești mereu în   momentul în care începi și în tri în joc și cauți să faci tot mai multe, să depui tot mai mult efort în a învăța anumite lucruri, mereu să ai aceste lucruri în minte, pentru că acum ai un motiv foarte clar pentru care faci lucrurile.

 De aceea nu te în vit să faci lucrurile doar pentru bani, pentru că dacă o să vii în momentul în care o să dai de una, două, trei să zic dificultăți în a merge mai departe, te blochezi și nu știi ce să faci, o să renunți.

Nu în tra în jocul ăsta doar pentru bani, deși pare tentant, marea majoritate aud de IT, în tră, vin, explorează și apoi pleacă.

Hai să vedem care ar fi următorul mod.

În cât timp?

 Dar ca să ajungem la timp e foarte important să ne clarificăm de ce-ul înainte, deci de ce ai nevoie?

 Ai nevoie de un scop, să iti clarifici acest scop.

Hai să vedem cum cum ajungi să înveți programarea asta pentru că foarte multă lume greșește 

În opinia mea când vine vorba de asta, și eu am greșit din multe puncte de vedere: am greșit în primul și în primul rând în momentul în care am învățat programare și apoi am greșit în al doilea rând atunci când am învățat oamenii cum să învețe programare și foarte recent mi am dat seama de această greșeală pe care am făcut-o și urmează acum să schimb și să vin cu adaptare, cu ceva nou. 

Dacă tu crezi că poți să înveți programare doar mergând dintr-un în video în altul dintr-un articol în altul, dintr-un tutorial în altul și parcurgând pur și simplu niște pași care ți-i da o anumită persoană, din păcate greșești.

 Programarea nu se poate învăța, sau cel puțin nu la nivelul la care să fii fluent și să poți să creezi și să poți construiești lucruri, nu poti să o înveți doar parcurgând niște tutoriale, nu poți să înveți doar mergând după niște cărți, ai nevoie de ceva mai mult decât atât, ai nevoie de implicarea personală, de energia personală în chestia respectivă și nu doar să fii o persoană care repetă mot a mot ce a făcut altcineva.

 Când vine vorba de programare, când vine vorba de tehnologie, ai nevoie să gândești.

 E important să devii o persoană care gândește și știe cu adevărat ceea ce face astfel încât să rezolve problema, problemă care si-a setat-o în ițial.

Ei bine cum ajungi faci asta? 

Rezolvând anumite probleme de algoritmică? 

Rezolvând anumite probleme de matematică? 

Rezolvând anumite aspecte care au de-a face cu nu știu ce fel de probleme pe care le-am primit fie la școală, la facultate sau le vedem fie la în terviuri?

 Nu nu are de a face cu asta, are de-a face cu aspecte care țin de viață de zi cu zi, de exemplu: dacă vii de la muncă și vii acasă și poate la un moment dat trebuie să ajungi într-un anumit loc să faci ceva.

 Ei bine asta este un anumit scenariu, în care tu poate uiți de obicei dar îți poți crea o aplicație, te poți folosi de o aplicație, dar acuma să spunem că suntem în lumea dezvoltării și pur și simplu vrem noi să învățăm, îți poți crea un fel de aplicație, ca un fel de reminder, cu o combinație de to do, este un proiect la care tu poți să lucrezi și asta vreau să spun.

Aici este foarte important să te focusezi pe proiecte poți să înveți programare cu adevărat doar dacă începi să construiești tu lucruri, și te poți uita în jurul tău.

 Poți să începi cu lucruri foarte simple și nu este important dacă acele lucruri au mai fost create deja, e foarte important să începi tu să creezi lucruri chiar dacă sunt într o versiunea extrem de simplă, extrem de banală.

Ideea este că le ai făcut tu cu mâna ta și ideea este ca acele lucruri pot să te ajute pe tine să avansezi și să crești în mod accelerat abilitățile tale de programare. 

Asta este lucrul care pe mine mă ajută cel mai mult, fie ca e vorba de faptul că am ajutat anumiți clienți să le construiesc website uri, să le oferi diferite servicii, asta m-a ajutat, am avut un proiect foarte clar, știam foarte clar pentru ce fac, făceam lucrul respective, iar asta mă ajuta pe mine să învăț mai mult în momentul în care lucram la job, pentru că mi s a dat un anumit proiect iar la proiectul ăla făceam fie troubleshooting, fie făceam configurări, acele lucruri pe mine m-au ajutat să învăț și mai repede tehnologia, în dezvoltarea propriului site, în dezvoltarea întregului sistem care există în spatele platformei pe care am creat-o, partea de educația it acolo există o grămadă de chestii care în ițial le-am setat ca un proiect și am decis că uite vreau să îmi dezvolt abilitatile tehnice de programare, de administrare de sisteme, de configurare, de server, de securitate cibernetică, lucrând la acest lucru.

 Apropo dacă ești în teresat de platforma It și vrei educație, în domeniul it, structurată pas cu pas care să te treacă printr-un  proces clar ,de la zero la angajare, cum îmi place mie să spun, îți recomand să arunci o privire în link-u lde mai jos din descriere și să vezi acolo mai multe detalii pe partea asta, s-ar putea să te ajute ceea ce a creat pentru tine și pentru România pentru că cred foarte mult că educația poate fi făcută în alt mod, cred foarte mult că ai nevoie de un proces structurat care să îți ofere claritate și predictibilitatea rezultatelor și bineînțeles cred foarte mult că poți să obții rezultate în tr-o  perioadă mult mult mai scurtă de timp. 

Tocmai de aceea, ca să înveți programare mai rapid, eu îți recomand să înveți proiecte, să îți construiești anumite proiecte personale, care să te ajute să înveți accelerat.

Si acum, hai să vedem cum ar fi ideal să îți aloci un timp pentru programare, pentru că foarte multa lume citește un articol, vede o postare pe Facebook, aude de la cineva, vede că evoluează foarte repede tehnologia și spune da uite m-ar în teresa și pe mine it-ul ăsta , m-ar în teresa și pe mine să devin programator, hai să văd despre ce e vorba și pur și simplu se aruncă, găsesc și ei, aud de Java și se duc și învață Java sau, mă rog , urmăresc 3-4 tutoriale despre Java, nu reușesc să își în staleze poate java apoi se lasă și spun “nu e de mine programarea”.

 Asta nu este stilul cel mai potrivit din punctul meu de vedere pe care să îl abordezi.

 În opinia mea este foarte important odată ce ti-ai setat de ce vrei să înveți programare, odată ce te gândești “poate ar fi în teresant să dezvolt una două proiecte personale care să mă ajute să învăț programare”, cred că e important să îți iei o perioadă de timp și să nu spui de săptămâna asta mă apuc de programare.

 Nu cred că e cea mai bună perspectivă pentru că tu cauți să faci ceva, în momentul în care te vei bloca o să te blochezi o să te lași, dar dacă îți dai o perioadă de, hai să zicem, trei luni, sase luni, douăsprezece luni,” Uite în următoarele 12 luni, în următorul an eu vreau să învăț programare” și atunci iată care este modul prin care eu îți recomand: în primul și în primul rând, aici vorbim în medie, ce e important sa ai în vedere?

În primul rând bazele, dacă cunoști bazele, dacă ești complet la zero și habar nu ai de partea de programare atunci, este important, să îți aloci un trei luni  în  care tu sa în telegi bazele, bazele bazele acelui limbaj de programare pe care îl alegi.

 în  primul rând să îți faci listă și să vezi pe ce limbaj de programare vrei să mergi, pe ce arie din domeniu pentru că sunt o grămadă de limbaje de programare: ai python, ai java ai c++, ai o grămadă de limbaje de programare.

Important este pe care dintre toate acestea vrei să il alegi, înainte de a alege un anumit limbaj de programare trebuie să te uiți în  ce direcție vreau să merg eu din domeniul it, dacă vreau să fac partea de în teligență artificial, poate ar fi în teresat să mă uit la python sau ar ,sau, dacă fac partea de web development poți să mă uit fie la python, fie la JavaScript acestea sunt câteva Frameworkuri pe care ți le-am dat, te poti gandi la php,te poti gandi la python la java script dar din nou depinde de aria pe care vrei tu să mergi.

De asemenea, este foarte important să înțelegi bazele, este important să înțelegi cum funcționează calculatoarele, este important să înțelegi câteva din aceste principii.

 De asta eu îți recomand să îți aloci trei luni pentru a învăța aceste lucruri, este esențial, unii dintre voi o să puteți în tr-o lună, alții vă vor trebui mai mult de 3 luni depinde de fiecare în parte.

Odată ce ai învățat bazele și ai parcurs, hai să zicem oarecum mot a mot tutorialele, și ai înțeles cam care este sintaxa cu alte cuvinte vrei să înveți o limbă nouă, mai întâi cauți să înveți câteva cuvinte odată ce ai acele cuvinte, cauti să formezi câteva propoziții.

Ei bine, ce te pot ajuta din momentul de față ca să începi să îți formezi propoziții și chiar fraze și chiar să le legi una cu cealaltă sunt acestea proiecte de care îți spuneam, iar eu îți recomand să îți aloci, odată ce ești confortabil și ești capabil să citești cod și să înțelegi ce face acel cod, moment în care să îți aloci undeva între șase și nouă luni în care tu să construiești două patru proiecte mai măricele în care tu deja începi să dezvolți ceva.

 Dacă alegi partea web development atunci poate ar fi în teresant să începi să dezvolți un proiect personal, pe partea de web development un site, o platformă care să facă ceva pe un în teres de al tău, asta ar fi important să ai în vedere în contextul ăsta. 

Aceste proiecte o să te ajute să înveți accelerat, de aceea trei luni să înveți bazele, 6 luni- 9 luni să te ocupi de aceste proiecte iar dacă te gândești la angajare sau te gândești la freelancing apoi recomand să îți aloci un 3-6 luni în care în mod special pentru angajare, să te pregătești pentru angajare, să te pregătești pentru în terviu din punct de vedere hard skills și soft skills , din punct de vedere tehnic și din punct de vedere personal, cum te prezinți, ce să faci, research companii, CV, toate minunile astea, toate distracțiile astea îți recomand undeva între trei și șase luni sa faci aceste lucruri pentru pregătire. 

Dacă faci un total aici, lucrurile pot să varieze de undeva între nouă luni, hai să zicem pentru cei mai rapizi mai performanți, mai adaptați sau chiar mai puțin dacă ai experiență și se pot întinde până undeva la 12 -18 luni, de obicei eu zic undeva într-un an, să îți dai o perspectivă de un an  astfel încât tu sa stii  programare, iar când zic programare nu  este doar știi, câteva comenzi de bază dintr-un limbaj, nu esti fluent și ești capabil să iei o soluție a unei probleme și acea soluție sa o transpui în cod, un cod care să ruleze, un cod funcționabil. nu va fi cel mai înalt nivel al codului posibil, nu va fi de o calitate excepțională dar va fi un cod care poate să ruleze și să își facă treaba poate fi utilizat cu siguranță important este să lucrez la acele proiecte că asta să îți construiască mai multe abilitățile tehnice.

 Uite aici un secret: odată ce ai acestei proiecte vei putea să îți construiești sau să le adaugi la un portofoliu, iar acest portofoliu te va ajuta să te angajezi mult mai rapid în domeniul it sau dacă vreți pe partea de freelancing acest portofoliu te va ajuta să obții clienți, practic ăsta este secretul în noua lume, în 2020 și de acum încolo, se va merge pe economie pe bază de valoare, adică ce valoare poți să produci tu pentru mine nu câte diplome ai, dar asta este o discuție pentru altădată.

Dacă ești în teresat de toate aceste lucruri și vrei să definesti scopul, vrei să lucrezi la anumite proiecte vrei să înveți bazele și să afli ce să faci pe mai departe pentru angajare, repet am platforma it disponibilă pentru tine deci o să găsești mai jos un link în descriere unde pot să mergi și să te poți scrie în platformă, de asemenea ne vedem în fiecare lună live, ai acces la o comunitate de oameni foarte mișto poți să pui întrebări, pot să fiu și eu acolo și o să îți răspund cu drag, să te sprijini în tot acest proces.

Până una alta dă-mi un like dacă ți-a plăcut acest video, dacă mai vrei să vezi alte videouri subscribe așa o să fii printre primii care o să fie anunțați, și nu în ultimul rând ce te în vit eu să faci chiar acum în secțiunea de comentarii este să îmi spui care a fost experiența ta până învăța programare?

În cât timp ai reușit tu să înveți programare sau în cât timp îți propui de acum încolo să îți aloci a astfel încât să înveți programare?

 și nu în ultimul rând ce limbaj de programare preferi tu?

 Lasă în secțiunea de comentarii.

Vrei sa inveti mai multe despre Programare?

Iti multumesc pentru interesul si atentia acordata acestui articol despre retele de calculatoare si elementele care compun o retea. Daca esti interesat sa inveti mai multe despre Programare, atunci iti recomand cursul „Introducere in Programare cu Java”, la care s-au inscris peste 500 de persoane.

Curs – Introducere in Programare cu Java

Notiunile explicate in aceasta carte te vor ajuta extrem de mult sa intelegi atat elementele teoretice cat si cele practice care au de a face cu retelele de calculatoare, internetul si cu configurarea echipamentelor Cisco. Click AICI pentru a afla mai multe.

Iti doresc mult spor in ceea ce faci,

Ramon Nastase

PS: poti arunca o privire si peste cartea de Programare cu Java scrisa de mine. CLICK AICI

cum sa incepi in securitate it ramon nastase

INCEPE RECONVERSIA PROFESIONALA IN SECURITATE IT,PORNIND DELA ZERO, CHIAR DE ACUM!

Iti ofer 3 Lectii Gratuite practice despre Securitate IT prin care sa iti arate cum sa faci asta

 

Intra pe mail pentru a citi prima lectie